3 categorii de persoane la care încălțămintea face diferența între normalitate și dizabilitate

17.08.2021





Literatura de specialitate a scos în evidență 2 situații în care purtarea încălțămintei nepotrivite conduce la creșterea riscului de a dezvolta tulburări la nivelul membrelor inferioare. Acestea se referă la situația persoanelor care suferă de diabet și la cea a persoanelor care prin natura meseriei sunt obligate la purtarea încălțămintei specifice de protecție. Problema apare când nu se poartă o încălțăminte adecvată afecțiunii cu care se confruntă pacientul sau propice pentru natura meseriei practicate.

Studiul documentar care a analizat 18 surse, articole din literatura de specialitate, evaluează cercetări care au fost făcute asupra încălțămintei nepotrivite purtate de persoanele cu diabet și de către cei care practică meserii unde încălțămintea poate face diferența între normalitate și patologie. Citește în continuare acest articol și descoperă la ce probleme ale picioarelor se expun persoanele din aceste categorii.

Încălțămintea nepotrivită în cazul persoanelor cu diabet

În ultimii ani, diabetul a devenit o adevărată epidemie globală. Datele oficiale ale Federației Internaționale a Diabetului arată că 425 de milioane de persoane suferă de această afecțiune1, la nivel global. Estimările pentru viitor sunt sumbre: în 2045 vor fi 629 de milioane de persoane cu diabet.

Datorită gamei variate de complicații care pot apărea din cauza diabetului, precum neuropatia diabetică și piciorul diabetic, persoanele cu această afecțiune trebuie să fie foarte atente la orice modificări care apar la nivelul membrelor inferioare și la ce fel de încălțăminte poartă.

Literatura de specialitate analizată arată că există o legătură directă între purtarea unei încălțăminte nepotrivite și dezvoltarea unei ulcerații la nivelul picioarelor2. Studiile au raportat că ulcerațiile apar datorită purtării încălțămintei nepotrivite și a traumelor minore3 pe care aceasta le poate cauza. În determinarea riscului fiziologic de a dezvolta o ulcerație la nivelul picioarelor, se iau în considerare mărimea încălțămintei (lungimea, lățimea și volumul pantofului), stilul încălțămintei de exterior și interior, tipul de fibre din care sunt confecționate șosetele, dar și dacă pacientul și-a achiziționat încălțăminte nouă în ultimele 6 luni sau dacă i-a fost recomandată o încălțăminte specială.

Două surse analizate au demonstrat că o încălțăminte este nepotrivită pentru o persoană cu diabet dacă există o diferență de jumătate de mărime între picior și respectiva încălțăminte4. Unul dintre aceste studii desfășurat pe 235 de persoane cu diabet5 a raportat faptul că 60% dintre aceștia purtau o încălțăminte cu o diferență de jumătate de număr mai mică între mărimea piciorului și încălțăminte. Un alt studiu desfășurat pe 100 de persoane cu diabet a arătat că doar 24% din aceste persoane purtau mărimea corectă la încălțăminte, atât ca lungime, cât și ca lățime în timp ce ședeau, iar 20% în timp ce stăteau în picioare. Pe lângă riscul de apariție a ulcerațiilor, persoanele cu diabet care poartă încălțăminte nepotrivită se expun și la durere la nivelul membrelor inferioare, limitări funcționale și căderi. E important de menționat că ulcerațiile la persoanele cu diabet se pot suprainfecta și pot conduce, într-un final, la amputații minore sau majore care nu doar că scad calitatea vieții, ci și o pun în pericol.

Un alt studiu desfășurat pe un eșantion de 568 de persoane cu diabet și neuropatie periferică6, care a analizat doar lățimea încălțămintei purtate, a scos la iveală faptul că aceste persoane au partea anterioară a picioarelor mai lată decât mărimile standard ale producătorilor. În acest sens, studiul desfășurat pe 100 de persoane cu diabet a mai arătat că 46% dintre acestea purtau o încălțăminte mai îngustă7 decât era nevoie. Riscul de a dezvolta o ulcerație la nivelul piciorului este de 5.1 mai mare8 la persoanele cu diabet care poartă o încălțăminte nepotrivită cu cel puțin o diferență de o mărime între picior și respectiva încălțăminte.

Potrivirea încălțămintei în funcție de natura meseriei practicate

Abraham Lincoln, președintele american care a abolit sclavia, spunea că “umblu încet, dar nu merg înapoi”. El a folosit o metaforă pentru a transmite faptul că lua deciziile încet, însă analizând foarte bine şi aducând argumente în defavoarea pripei, putem spune că celebra sa vorbă se potriveşte cu ideea din spatele purtării încălţămintei în funcţie de natura meseriei practicate. Este important să nu accepţi un compromis de dragul activităţii şi să rişti tulburări la nivelul picioarelor. Trei studii documentare demonstrează această realitate.

Un prim studiu desfăşurat pe 208 mineri a arătat că cizmele purtate de către aceştia erau mult mai înguste decât mărimea reală a piciorului, dar, în acelaşi timp, erau şi mai mari cu una sau chiar două mărimi9. Pentru mineri, încălţămintea este vitală pentru integritatea lor fizică, deoarece se confruntă cu diverse suprafeţe de contact: denivelate, ude sau instabile. Totodată, studiul a concluzionat că minerii au făcut un posibil compromis în legătură cu lungimea cizmelor, pentru că mărimile potrivite lor ca şi lungime aveau dezavantajul de a fi prea înguste, în zona călcâiului şi a degetelor.

În acest caz, problema se pune din punctul de vedere al producătorului care trebuie să regândească design-ul încălţămintei pentru mineri. Minerii au declarat că aceste cizme sunt bune pentru activitatea lor, însă nu sunt comfortabile. Studiul a folosit metoda scanării 3-D pentru a analiza corespondența între mărimea piciorului minerilor şi cizmele pe care le purtau. Un alt studiu analizat coroborează această nepotrivire cu apariţia durerilor de la nivelul picioarelor minerilor10.

O altă categorie profesională expusă la probleme la nivelul membrelor inferioare sunt alpiniștii. Un studiu desfășurat pe un eșantion de 56 de alpiniști, cu minim un an de experiență, a revelat faptul că 98% dintre aceștia purtau o încălțăminte foarte îngustă11. Mai mult, 91% dintre acești alpiniști au raportat dureri la nivelul picioarelor, ca urmare a purtării încălțămintei prea înguste, însă au acceptat acest compromis, deoarece astfel își asigurau o aderență mai bună între încălțăminte și suprafața de contact. Ca să amelioreze durerea, 76.8% dintre acești alpiniști au recunoscut că se descălțau între reprizele de cățărat. Din păcate, deformările de la nivelul picioarelor și hallux valgus-ul apar frecvent la această categorie de persoane.

Ne întoarcem astfel la vorba lui Abraham Lincoln: “umblu încet, dar nu merg înapoi.” Merită să purtăm o încălțăminte nepotrivită care ne aduce beneficii în munca noastră, însă care ne expune la tulburări la nivelul picioarelor?

 

Surse bibliografice:

International Diabetes Federation, IDF Diabetes Atlas 8th Edition, 2017

2 Litzelman DK, Marriott DJ, Vinicor F. The role of footwear in the prevention of foot lesions in patients with NIDDM: conventional wisdom or evidence-based practice? Diabetes Care. 1997;20(2):156–62.

3 Reiber GE, Vileikyte L, Ed B, Del Aguila M, Smith DG, Lavery LA, Boulton A. Causal pathways for incident lower-extremity ulcers in patients with diabetes from two settings. Diabetes Care. 1999;22(1):157–62.

4, 7 Harrison S, Cochrane L, Abboud R, Leese G. Do patients with diabetes wear shoes of the correct size? Int J Clin Pract. 2007;61(11):1900–4.

5 Schwarzkopf R, Perretta DJ, Russell TA, Sheskier SC. Foot and shoe size mismatch in three different New York City populations. J Foot Ankle Surg. 2011;50(4):391–4.

6 Chantelau E, Gede A. Foot dimensions of elderly people with and without diabetes mellitus–a data basis for shoe design. Gerontology. 2002;48(4):241–4.

8 Nixon BP, Armstrong DG, Wendell C, Vazquez JR, Rabinovich Z, Kimbriel HR, Rosales MA, Boulton AJ. Do US veterans wear appropriately sized shoes? The Veterans Affairs shoe size selection study. J Am Podiatr Med Assoc. 2006;96(4):290–2.

9 Dobson JA, Riddiford-Harland DL, Bell AF, Steele JR. The three-dimensional shape of underground coal miner’s feet do not match the internal dimensions of their work boots. Ergonomics. 2018;61(4):588–602.

10 Dobson JA, Riddiford-Harland DL, Bell AF, Steele JR. Effect of work boot type on work footwear habits, lower limb pain and perceptions of work boot fit and comfort in underground coal miners. Appl Ergon. 2017;60:146–53.

11 McHenry R, Arnold G, Wang W, Abboud R. Footwear in rock climbing: current practice. Foot (Edinb). 2015;25(3):152–8.