Prezentarea post-eveniment „Piciorul Diabetic şi Amputaţiile. Spune STOP! Acţionează ACUM!”

04.02.2021





Contextul actual

Amputația trebuie să fie ultima soluție în cazul persoanelor cu diabet și picior diabetic. Din păcate, la fiecare 20 de secunde, undeva în lume, un picior este amputat din cauza diabetului1.

În România, specialiştii estimează că aproape la fiecare oră are loc o amputaţie în rândul persoanelor cu diabet, cu o medie de 14 de amputaţii pe zi (aprox. 5.040 amputaţii anual)2. Studiul a fost realizat în perioada 2006-2010 pe un eșantion de 16.873 de persoane cu diabet care au suferit 24.312 de amputații non-traumatice asociate diabetului.

În acest context critic a numărului ridicat de amputații din România, Asociaţia de Podiatrie a organizat în data de 28 ianuarie 2021 conferinţa-dezbatere „Piciorul Diabetic şi Amputaţiile. Spune STOP! Acţionează ACUM!”, în format online.

Conferința a fost adresată în special profesioniștilor din domeniul medical, factorilor de decizie din domeniul sănătății, pacienților, precum și publicului larg. Au fost invitați 20 de lectori români și străini, cu experiență bogată în îngrijirea persoanelor cu diabet.  

Impactul social și economic al amputațiilor

Diabetul este o boală cu caracter multifactorial ceea ce înseamnă că poate veni cu o suită de complicații, printre care neuropatia diabetică, boli vasculare sau renale, afecțiuni oculare. Toate aceste complicații, precum și boala în sine, sunt o povară pentru sistemul de sănătate și economia oricărei țări. Spre exemplu, tratamentul piciorului diabetic reprezintă 15-25% din totalul cheltuielilor sistemului de sănătate alocate diabetului zaharat3, arată specialiștii din cadrul Grupului Internațional de Lucru pentru Piciorul Diabetic într-un studiu din 2014.

Impactul social este un alt aspect important de avut în vedere atunci când se dorește cuantificarea amputațiilor și implementarea unui management integrat al acestei complicații date de diabet. O amputație este o povară mare atât pentru pacient, cât și pentru familia sa și pentru societate, prin cheltuielile aferente tratamentului și, de cele mai multe ori, a spitalizării pacientului. Mai mult decât atât, productivitatea muncii a persoanei afectate scade foarte mult. Astfel, crește riscul marginalizării și a instalării depresiei.

Mesajele cheie ale conferinței

  • În perioada 2006-2010, în România au fost efectuate 24.312 proceduri de amputație (8.140 amputații majore și 14.768 de amputații minore), iar în perioada 2015-2019 au fost efectuate 40.499 astfel de proceduri (11.428 majore și 29.061 minore). Acest lucru arată o creștere majoră a numărului de amputații asociate diabetului în țara noastră. (Conf. Dr. Ioan Andrei Vereșiu, președintele Asociației de Podiatrie)
  • 1/3 din persoanele care au murit de COVID-19 în Marea Britanie aveau și diabet. Factorii care contribuie la o rată de mortalitate ridicată în rândul acestor persoane sunt controlul glicemic deficitar, regimul alimentar necorespunzător, frica de a merge la spital în această perioadă complicată. Există totuși și oportunități: telemedicina pentru persoanele cu diabet și picior diabetic pentru a li se evalua de la distanță eventualele modificări la nivelul picioarelor. (Prof. Dr. Andrew Boulton, președintele Federației Internaționale de Diabet)
  • Podiatria – o specialitate de nișă, care va ajuta foarte mult persoanele cu diabet să ajungă la specialistul care îi poate salva. (Dr. Mihai Crețeanu Jr., medic specialist în radiologie intervențională)
  • Persoanele cu diabet și picior diabetic au fost reticente în a merge la consultații în clinici, datorită pandemiei de COVID-19, chiar și după ce acestea s-au redeschis. Urmările nu au fost de bun augur. Mulți pacienți au dezvoltat diverse afecțiuni, cum ar fi unghii încarnate, ulcerații, osteomielită sau degete cu gangrene. (Prof. Dr. Cynthia Formosa, membru în Consiliul European al Podiatrilor, Șeful Departamentului de Podiatrie din cadrul Universității din Malta)
  • Prin includerea podiatrilor în echipa multidisciplinară care se ocupă de îngrijirea persoanei cu diabet, numărul amputaţiilor la nivelul membrelor inferioare ar putea fi redus cu până la 85%4
  • O amputație este una dintre cele mai mari traume fizice pe care o poate suferi o persoană cu diabet. Pierderea unui membru inferior are un impact emoțional puternic, cât și socio-economic de reintegrare în piața muncii. Riscul de amputație în rândul persoanelor cu diabet este de 10-20 de ori mai mare decât în cazul populației generale. Astfel, amputația trebuie evitată cu orice preț, iar prevenția este termenul cheie – printr-un management corespunzător al neuropatiei diabetice și acces la servicii podiatrice. (Prof. Dr. Bogdan Timar, medic diabetolog; decanul Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Victor Babeș", Timișoara)
  • Dacă există un control glicemic bun, persoanele cu diabet care au și COVID-19 nu sunt la risc să facă forme severe ale acestui coronavirus. (Prof. Dr. Gabriela Radulian, președintele Societății de Neuropatie Diabetică)
  • Diabetul zaharat de tip 2 a devenit o “epidemie” în România, 11,6% dintre români având această boală cronică. Mai mult, 2/3 din persoanele cu diabet au neuropatie diabetică, care este unul dintre principalii factori care conduc la apariția piciorului diabetic. Managementul piciorului diabetic în timpul pandemiei de COVID-19 trebuie să implice consultații față în față dacă leziunile de la nivelul piciorului tind spre ulcerații și suprainfectare, educație terapeutică, concentrare pe menținerea echilibrului glicemic, dezvoltarea unei rutine pentru examinarea zilnică a picioarelor, folosirea telemedicinei pentru raportarea regulată a evoluției bolii, evitarea calusurilor și a punctelor de presiune de pe talpă etc. Mai mult, neuropatia diabetică rămâne, în continuare, o provocare din punct de vedere a prevenției, cât și a tratamentului. (Prof. Dr. Gabriela Radulian, președintele Societății de Neuropatie Diabetică)
  • Lipsa de informare cu privire la pericolele aduse de neuropatia diabetică și piciorul diabetic, lipsa podiatrilor, cât și lipsa unei strategii naționale de combatere a complicațiilor diabetului de la nivelul picioarelor sunt principalele motive pentru care numărul de amputații a continuat să crească în ultimii ani (Conf. Dr. Ioan Andrei Vereșiu, președintele Asociației de Podiatrie)
  • În literatura de specialitate, s-a arătat faptul că principalii factori care contribuie la amputațiile asociate diabetului, indiferent de statusul de fumător sau nefumător, sunt precum urmează: control glicemic deficitar, boala arterială periferică, afectare cardiovasculară, neuropatie diabetică, prezența piciorului Charcot și a ulcerelor infectate. (Prof. Dr. Jose Luis Lázaro-Martínez, podiatru, președinte D-Foot International)
  • Asociația de Podiatrie are sprijin internațional în dezvoltarea profesiei de podiatru din partea instituțiilor avizate (Federația Internațională a Podiatrilor și Consiliul European al Podiatrilor), cât și a specialiștilor în podiatrie și picior diabetic. (Prof. Dr. Carles Verges, podiatru, președintele Consiliului European al Podiatrilor)
  • Podiatrii au competența de a examina picioarele persoanelor cu diabet pentru a stabili unde sunt zonele de presiune ce pot conduce la ulcerații. (David Dunning, podiatru)
  • Rețelele sociale au devenit foarte importante în informarea și educarea persoanelor cu diabet, datorită accesibilității lor ridicate. (Prof. Dr. Cornelia Bala, președintele Asociației Române de Educație în Diabet)
  • Medicina podiatrică este o componentă esențială în echipa multidisciplinară de îngrijire a persoanei cu diabet și picior diabetic. (Prof. Alfred Gatt, podiatru, președintele Rețelei Europene de Podiatrie în Învățământul Superior – ENPODHE)
  • Îngrijirea piciorului diabetic este un serviciu esențial în sistemul medical. În Irlanda, noi nu am redus deloc accesul la acest serviciu în timpul pandemiei. (Pauline Wilson, podiatru)
  • 45% din amputațiile de la nivelul picioarelor au cauze traumatice (de exemplu, o cădere, o lovitură, o rană gravă). În schimb, restul de 55% au o cauză non-traumatică, în special afectare vasculară. Din aceste 55% care au cauză non-traumatică, 60% s-au efectuat la persoane cu diabet. (Asist. Univ. Dr. Cristian Dan, medic specialist ortoped)
  • Riscul de ulcere și amputații la persoanele cu diabet crește în următoarele condiții: controlul glicemic este deficitar, prezența neuropatiei diabetice și/sau a bolii arteriale periferice, sunt fumători, au deformări ale picioarelor, au antecedente de ulcerații, au suferit deja amputații, au vederea afectată sau boală cronică de rinichi. (Dr. Anca Bălan, medic de familie, membru D-Foot International Europe pentru România)
  • Podiatrul trebuie să facă parte din echipa multidisciplinară de îngrijire a persoanei cu diabet. (Maria Mesaroș, președintele Federației Asociațiilor Diabeticilor din România)
  • Piciorul diabetic aduce cu sine atât probleme medicale, cât și tulburări emoționale (depresie, anxietate, sindromul piciorului fantomă). (Cristina Petruț, psiholog, vicepreședinte al Federației Asociațiilor Diabeticilor din România)
  • S-a reușit înființarea unui centru multidisciplinar de îngrijire a piciorului diabetic la Cluj-Napoca, în cadrul Spitalului Militar de Urgență “ Constantin Papilian”. (Dr. Paula Pavel, medic primar chirurgie generală)
  • Pandemia de COVID-19 a afectat munca în echipă de îngrijire a persoanei cu diabet și picior diabetic. S-a observat o creștere a riscului de amputație în rândul acestor pacienți din cauza pandemiei chiar și de 10 ori, spre exemplu în statul Ohio din SUA. (Dr. Lee Rogers, chirurg podiatru)
  • Persoanele cu diabet se află la un risc foarte mare de a dezvolta complicații severe în urma infectării cu COVID-19. Mai mult, prezența diabetului și a complicațiilor sale dublează sau triplează riscul de spitalizare la terapie intensivă. (Prof. Dr. Rodica Pop-Bușui, Universitatea din Michigan)
  • Piciorul diabetic este o complicație comună, complexă și costisitoare a diabetului zaharat. (Prof. Dr. David Armstrong, chirurg podiatru)

Concluzii

Pentru a aborda cu succes problematica piciorului diabetic și a amputațiilor asociate, Asociația de Podiatrie militează ca România să adopte urgent modelele internaţionale de îngrijire a diverselor afecţiuni ale piciorului, modele cu efecte sociale şi economice vizibile.

Doar lucrând împreună, în echipa multidisciplinară de îngrijire a persoanei cu diabet, putem să prevenim complicațiile de la nivelul piciorului și, implicit, amputațiile.

În plus, este vitală informarea persoanelor cu diabet cu privire la riscurile complicaţiilor diabetului zaharat, a în principal a neuropatiei diabetice și a piciorului diabetic, complicații care pot conduce la amputaţie.

În atașamentul de mai jos puteți regăsi prezentarea post-eveniment, care conține temele de actualitate din sfera piciorului diabetic ce au fost abordate și lista lectorilor invitați.

Mulțumim tuturor lectorilor pentru implicare, pentru schimbul de informații și bune practici, toate pentru beneficiul persoanelor cu diabet și picior diabetic!

Împreună spunem STOP Amputațiilor!

P.S. Dacă nu ai reușit să urmărești live această conferință, te invităm să accesezi link-ul de mai jos pentru înregistrare.

CLICK AICI PENTRU ÎNREGISTRARE

 

Referințe:

1 Boulton et al. The global burden of diabetic foot disease. Lancet 2005;366:1549 [https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/16291066/ accesat online 03.02.2021]

2 Veresiu, I. A., Iancu, S. S., Bondor, C. Trends in diabetes-related lower extremities amputations in Romania - a five year nationwide evaluation. Diabetes Res Clin Pract. 2015

[https://www.diabetesresearchclinicalpractice.com/article/S0168-8227(15)00250-8/fulltext accesat online 03.02.2021]

3  Ignatyeva V., Severens, J. L., Ramos, I. C., Galstyan, G. R., Avxentyeva, M. V. Cost of hospital stay in specialized diabetic foot department in Russia. Value in Health Regional Issues. 2015                        [https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2212109915000631 accesat online 03.02.2021]

4 International Diabetes Federation, IDF Diabetes Atlas, International Diabetes Federation, Brussels, Belgium, 8th edition. 2017

[https://www.diabetesresearchclinicalpractice.com/article/S0168-8227(17)30375-3/fulltext accesat online 03.02.2021]