“Ca lucrurile să aibă sens în viață, nu trebuie să privești în viitor, ci să te uiți în trecut,” spunea Steve Jobs, unul dintre fondatorii companiei Apple.
Dacă ar fi să transpunem această maximă în contextul actual al podiatriei, am observa că viitorul acestei profesii medicale vitale atât pentru persoanele cu diabet, cât și pentru populația generală cu diverse patologii la nivelul piciorului, poate fi descoperit, de fapt, uitându-ne în trecut.
În același fel în care civilizația modernă își are izvoarele în Imperiul Roman, Grecia antică, Egipt și spațiul dintre Tigru și Eufrat, la fel și podiatria își găsește originile în aceste culturi antice.
Îngrijirea picioarelor are o istorie bogată de peste 2.000 de ani. Primele mențiuni apar în Egiptul antic, în mormintele faraonilor și pe papirusuri.
“The Cairo Toe” (950-710 î. Hr.) dă exemplul unei persoane căreia i-a fost amputat un deget și înlocuit cu o bucată mică de lemn înfășurată în piele de animal, iar cauza se presupune că a fost o gangrenă ischemică datorată diabetului zaharat (Nerlich et al 2000).
Conform Dagnall (1956, 1983), de partea cealaltă a Mediteranei, în Grecia antică, Hipocrate aduce alte dovezi cu privire la existența unei profesii similare cu podiatria de astăzi. În acea vreme se folosea bisturiul la îndepărtarea bătăturilor și calozităților de la nivelul piciorului.
Mai mult decât atât, același autor menționează că în Imperiul Roman se recomanda utilizarea scoarței de salcie pentru combaterea bătăturilor, datorită proprietăților sale exfoliante și antimicrobiene. Către Est, în Mesopotamia, s-au găsit tablete în scriere cuneiformă despre tratamentul cu ierburi al deformărilor de la nivelul piciorului.
În perioada secolelor XVII-XIX, care coincide cu epoca industrială, rata schimbărilor în tratamentul afecțiunilor de la nivelul piciorului a fost mare și a avut un impact puternic asupra viitorului domeniu al podiatriei.
În primul rând, apar dovezi scrise că tot mai multe persoane sufereau de diverse afecțiuni minore la nivelul piciorului, cum ar fi bătăturile și calozitățile (Dagnall 1956: 216).
Pe de altă parte, această îndeletnicire, deși primește, în sfârșit, un nume de sine stătător – “chiropodist (En.)”, sau actualul podiatru, nu era văzută cu ochi buni de ceilalți profesioniști din domeniul sănătății. Podiatria acelor vremuri era considerată o profesie denigrantă, care era practicată de persoane mai puțin pregătite (Seelig, 1953).
Această stigmă nu exista doar în cercurile sociale înalte, ci și în societate în ansamblul ei. Podiatrii acelor vremuri au început ca vânzători ambulanți de servicii, iar reputația lor era supusă criticii publice.
Percepția asupra acestei profesii a luat o turnură favorabilă începând cu secolul XVIII, când podiatri au trecut de la vânzători ambulanți la profesioniști în domeniul sănătății ce aveau la ei cărți de vizită. Nu mai erau văzuți pe stradă făcându-și reclamă, ci ofereau tratamente și consultații în privat (Seelig, 1953).
Începuse perioada în care aceștia lăsau moștenire în familie un cabinet de podiatrie sau în care persoane din alte domenii de activitate se reprofilau și alegeau podiatria. Familia Durlacher a fost cea mai cunoscută familie de podiatri din Marea Britanie a secolului XIX. Lewis Durlacher este numele cel mai cunoscut din această familie de podiatri. Activitatea sa era echivalentul chirurgului în podiatrie de astăzi. A fost chirurgul în podiatrie al Casei Regale pentru trei monarhi (Seelig, 1956).
Alte nume importante din istoria lumii care au beneficiat de serviciile specializate ale unui podiatru personal au fost Napoleon și Abraham Lincoln. Acesta din urmă voia să scape de “bătături enervante” și unghii incarnate.
Prima asociație profesională de profil s-a înființat la New York în 1895. Apoi, în 1912, în Marea Britanie, s-a înființat Societatea Națională a Podiatrilor, cu sediul la Londra. Astfel, cu timpul, rolul podiatriei a fost din ce în ce mai important în domeniul sănătății.
Totuși, obstacolele nu au încetat să apară. După al doilea război Mondial, spre exemplu în Marea Britanie, podiatria era considerată o profesie nesemnificativă, deoarece nu se reușise, la acel moment, introducerea ei ca și beneficiu pentru pacienți în National Insurance Act. Doar în anul 1974 s-a reușit integrarea în totalitate a podiatriei în Sistemul Național de Sănătate.
Din punct de vedere academic, anii ’60 au reprezentat momentul din care universitățile din Statele Unite ale Americii, spre exemplu, au introdus programe în podiatrie și, implicit, titlul de “Doctor in Podiatric Medicine” (DPM).
Precum s-a întâmplat cu secole în urmă, negura timpului nu a făcut ca această profesie să dispară, ci să se dezvolte în ciuda obstacolelor. Cât timp a existat o nevoie certă din partea persoanelor cu afecțiuni la nivelul piciorului, podiatria a venit cu soluții.
Podiatria s-a adaptat întotdeauna vremurilor și nevoilor pacienților. Datorită acestor argumente, și multor altora de ordin medical, susținem că această profesie are un viitor promițător.
Asociația de Podiatrie își continuă misiunea de a dezvolta podiatria în România. Podiatria reprezintă unica soluție pentru o îngrijire optimă a piciorului.
Referințe bibliografice:
Nerlich GA, Zink A, Szeimies U, Hagedorn H, Ancient Egyptian prosthesis of the big toe, The Lancet, 2000
Seelig W, Studies in the History of Chiropody – The Beginnings of Chiropody in England, Notes on Seventeenth and Eighteenth Century Chiropodists, The Chiropodist, 1953, 8(11): 381-397.
Seelig W, Durlacher – Four Generations of a Family in English Chiropody, The Chiropodist, 1956, 11(3): 76-83.
Dagnall JC, Pioneers of Chiropody – Monsieur La Forest and D. Low, Chiropodist, British Chiropody Journal, 1956, 21(4): 245-247.
https://afacutah.com/the-history-of-podiatry/ [ultima accesare 26.02.2020]
Înscrie-te la Școala de Vară în Neuropatie Diabetică și Picior Diabetic 2024